Fostul director Unifarm, Adrian Eugen Ionel a fost condamnat pentru achizițiile din pandemie la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare
Decizia nu este definitivă
Adrian Eugen Ionel, director general al companiei Unifarm SA la vremea săvârșirii faptelor, a primit 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, 3 ani pentru luare de mită, 3 ani pentru complicitate la trafic de influenţă, un an pentru instigare la fals intelectual şi un an pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane
Cele cinci pedepse au fost contopite şi a rezultat o condamnare de 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare
Potrivit DNA, inculpatul a cerut mită în valoare de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu coronavirus.
Obiectul contractului era format din 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale
De asemenea, fostul director al Unifarm ar fi convins un funcționar din cadrul companiei să ateste în mod nereal că negocierea s-ar fi efectuat cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele, deși acesta convenise anterior clauzele contractului și a prețului echipamentelor cu un intermediar, la un restaurant din București
În acelaşi dosar pentru achizițiile din pandemie, a mai fost condamnată la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, Daniela Lizica Maria Radu, fost şef serviciu comercial la Unifarm
Flux știri internaționale