Călin Georgescu a reușit performanța rară de a transforma un eșec evident într-o demonstrație spectaculoasă de matematică alternativă. Cu câteva zile înainte de marele său eveniment din Piața Constituției, anunțase plin de entuziasm pe pagina sa de Facebook: „Sâmbăta (22 februarie) este un moment în care să arătăm o acțiune concretă prin prezența într-un număr covârșitor în Piața Constituției, de la ora 11:00. Acum să fim mai mulți și mai uniți ca niciodată.”
„Număr covârșitor” spunea el. Covârșitor, cum nu s-a mai văzut, un val uman care să umple piața până la refuz. Practic, dacă era să-l crezi, urma să fie o prezență atât de mare încât ar fi fost nevoie de elicoptere ca să-i numeri pe toți.
Și, într-adevăr, s-au adunat oameni. Nu covârșitor, dar s-au adunat. Chiar reprezentanții partidului AUR, care i-au susținut inițiativa, au recunoscut în timpul acțiunii că „numărul celor prezenți este de 3000.” Da, trei mii. Cât o coadă la mici într-o duminică însorită.
Acum, orice om rațional ar fi acceptat realitatea: ai promis o mare de oameni și au venit doar câțiva stropi. Dar nu și Călin Georgescu. Omul nu e legat de banalități ca logica sau aritmetica. În loc să admită că a exagerat, a ieșit cu o explicație pe care probabil nici el nu și-o poate repeta fără să râdă: „Fiecare om care a fost astăzi în Piața Constituției a fost reprezentantul a minim 100 de oameni, fiecare a venit cu o medie de minim 100 de semnături. Asta înseamnă că dacă am fost în Piața Constituției 2000 de oameni, am strâns 200.000 de semnături. Dacă am fost 5000, avem 500 de mii de semnături, și tot așa.”
Ați citit bine. Fiecare om prezent a reprezentat „minim 100 de oameni”. Nu știm cum funcționează această matematică, dar în logica lui Georgescu, cei 3000 de oameni s-au transformat magic în 300.000. Dacă ar fi aplicat aceeași formulă la recensământ, ar fi ieșit că România are vreo 200 de milioane de locuitori.
„Număr covârșitor”, promitea el. În realitate, a fost covârșitor doar prin forța imaginației. Călin Georgescu a reușit să transforme o adunare modestă într-o victorie colosală, folosindu-se doar de o formulă matematică pe care nimeni altcineva nu o înțelege. Poate că în mintea lui, „covârșitor” nu se referă la cantitate, ci la capacitatea de a transforma realitatea după bunul plac.
E fascinant cum Georgescu nu doar că și-a umflat numărul susținătorilor, dar a reușit să o facă fără niciun pic de rușine. „Fiecare om a fost reprezentantul a minim 100 de oameni” – de unde până unde? Nu știm, dar probabil că și când se uită în oglindă, nu vede un singur Călin Georgescu, ci o armată întreagă de vizionari gata să schimbe România.
Realitatea, însă, e simplă: a promis un „număr covârșitor cum nu s-a mai văzut”, dar a primit o prezență modestă, pe care a înmulțit-o cu 100 în mintea lui. Dacă asta nu e dovada unei gândiri magice, nu știm ce altceva ar putea fi.
Așa că, dacă îl mai auziți pe Călin Georgescu vorbind despre mulțimi copleșitoare, amintiți-vă că, în universul lui, fiecare om valorează cât 100. Iar fiecare promisiune e tot de 100 de ori mai umflată decât realitatea.
Flux știri internaționale