Horațiu Potra instigă la violențe după ce BEC a invalidat candidatura lui Călin Georgescu

Călin Georgescu Mercenarul Horațiu Potra
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Mercenarul Horațiu Potra îndeamnă la violență după ce Biroul Electoral Central (BEC) a invalidat candidatura lui Călin Georgescu. Urmărit internațional în baza unui mandat de arestare emis de instanțele din România, acesta a părăsit țara. Conform unor surse, Horațiu Potra s-ar afla în prezent în Dubai.

Pe un grup intern, mercenarul Horațiu Potra a transmis astăzi:




”Lovitura de stat din partea globalistiilor continua!!! Acum trebuie ca toata Romania sa fiarba! Cum am spus, cu hotii acestia nu rezolvi nimic! Au furat timp de 35 ani, si vor fura in continuare daca nu facem nimic!!! Stiu ca si aici pe grup sunt turnatori, dar nu mai conteaza, si ei vor fi in aceeasi oala ca noi toti.

Voi astia care ati luptat in Congo, aratati ca sunteti intradevar hotarati pentru a apara democratia, prin orice mijloc!!! Sunati-va colegii, prietenii si la lupta baieti

Aici luptam pentru tara noastra, nu pentru alta tara!!!  Voi veti fi viitorul corp democratic al armatei Romane!

Daca noi nu suntem capabili sa facem ceva, cine va face ? Iesiti fiecare in orasele voastre, mergeti la Bucuresti, cu parul, furca, coasa si toporul.  Cei care au arme sa iasa cu armele, ca altfel noi si copii nostri vom muri pe front in Ukraina pentru gloria hotiilor !!!”

Reamintim că, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul lui Horațiu Potra, autoritățile au descoperit un adevărat arsenal de armament și muniție de uz militar, precum și câteva milioane de euro. 

Mercenarul Horațiu Potra este un apropiat al lui Călin Georgescu. Deși fostul candidat la președinție a negat inițial că l-ar cunoaște, ulterior a recunoscut că Potra îi asigură securitatea și protecția personală. Totodată, în spațiul public au apărut informații conform cărora Horațiu Potra l-ar fi susținut financiar în mod substanțial pe Călin Georgescu, în ciuda faptului că acesta din urmă a raportat oficial zero cheltuieli în campania electorală anterioară.
Urmăriți Politic Media și pe Google News