Ilie Bolojan anunță reforme majore pentru pensiile speciale ale magistraților. CSM reacționează dur

pesiile speciale
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Ilie Bolojan anunță reforme majore pentru pensiile speciale ale magistraților. CSM reacționează dur: Premierul a prezentat un nou pachet de reforme pentru sistemul pensiilor speciale, cu accent pe modificarea condițiilor de pensionare pentru magistrați. Propunerea vizează creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la cel mult 70% din ultimul salariu net. În prezent, magistrații pot ieși la pensie la 47-49 de ani, cu o pensie echivalentă cu 80% din salariul brut – situație care generează pensii mai mari decât veniturile nete din activitate.

„Este o chestiune urgentă, inclusiv în contextul PNRR. Avem blocați peste 230 de milioane de euro, cu termen-limită în luna noiembrie. Dacă nu adoptăm măsuri, pierdem acești bani”, a declarat Bolojan. Premierul a subliniat că reforma este necesară nu doar din rațiuni financiare, ci și din considerente de echitate socială: „Pensia unui magistrat depășește cu mult media pensiilor din România, fie că vorbim de sectorul public sau privat. Este esențial ca magistrații să rămână în activitate până la vârsta standard, pentru ca experiența lor să contribuie la un act de justiție de calitate.”

Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat dur, acuzând că proiectul contravine Constituției și deciziilor Curții Constituționale. Potrivit CSM, diminuarea pensiei și creșterea vârstei de pensionare afectează grav independența sistemului judiciar: „Reducerea propusă lovește direct în componenta financiară a independenței magistraților, care trebuie să beneficieze de o pensie apropiată de ultimul venit.”

Reformarea pensiilor speciale a fost încercată și în trecut. În 2023, Curtea Constituțională a respins o lege în acest sens, considerând că drepturile deja câștigate nu pot fi restrânse retroactiv. O nouă inițiativă legislativă a fost lansată în aprilie 2025, însă experții susțin că aceasta a fost redactată cu vicii intenționate, conținând prevederi deja declarate neconstituționale. De altfel, în decembrie 2024, Curtea Constituțională a anulat și modificările aduse Codului Fiscal, care vizau impozitarea progresivă a pensiilor speciale în partea lor necontributivă.

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News