Inculpații din dosarul Hexi Pharma scapă pentru că faptele s-au prescris

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Inculpații din dosarul Hexi Pharma scapă pentru că faptele s-au prescris. Sentința pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă

Doi directori ai companiei au fost condamnaţi în primă instanţă la pedepse cu închisoarea. Aceștia sunt Flori Dinu și Mihai Leva

Avocaţii au solicitat încetarea procesului penal pe motiv că faptele de care sunt acuzaţi cei doi directori s-au prescris. În acest dosar a fost aplicată deciziei Curţii Constituţionale. Dosarul a fost 6 ani în instanțe

Deciziile luate de Curtea de apel în dosarul Hexi Pharma sunt:

  • Încetarea procesului penal pentru directorii Flori Dinu și Mihail Leva și firma Hexi Pharma ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale
  • Interzicerea producerii și comercializării de biocide, pe o perioadă de 5 ani, pentru Hexi Pharma
  • Desființarea avizelor care au stat la baza punerii pe piață pentru 39 de produse biocide
  • În cazul spitalelor în care Curtea de Apel a schimbat cuantumul despăgubirilor s-a ajuns la peste 11 milioane de lei. La această sumă se adaugă despăgubirile stabilite de Tribunalul București
  • Confiscarea unor sume importante de la companie, de ordinul milioanelor de lei
  • Sechestrul asigurator pentru mai multe bunuri ale directorilor Hexi Pharma nu a fost ridicat

Cei doi directori au fost acuzaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, notează Libertatea. Ei au fost condamnați în primă instanță, de Tribunalul București, la 3 ani, respectiv 3 ani și 8 luni de închisoare. Firma a primit o amendă penală de 2,6 milioane de lei.

Urmăriți Politic Media și pe Google News