Înmatricularea autovehiculelor s-ar putea face online

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Înmatricularea autovehiculelor s-ar putea face online, transmite Ministerul Digitalizării printr-un comunicat

Digitalizarea înmatriculării vehiculelor constituie un proiect de interes deosebit pentru Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, precum și pentru Guvernul României.

Accelerarea proceselor de simplificare administrativă și transformare digitală a serviciilor publice și a procedurilor interne de lucru este o prioritate asumată de Guvernul României prin Programul de Guvernare.

Se află în consultare publică Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România. Documentul este co-inițiat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Ordonanța de Urgență aflată în dezbatere publică se referă la înmatricularea și radierea autovehiculelor în regim online

Sebastian Burduja: „Este încă un pas înainte pe care România îl face pe drumul transformării digitale. Ne propunem să îi oferim cetățeanului o viață mai ușoară. O relație directă cu instituțiile statului, servicii ușor accesibile și transparente, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

După adoptarea proiectului de Ordonanță de Urgență, MAI va dezvolta o platformă, în termen de 6-12 luni. Platforma va permite înmatricularea și radierea online a autovehiculelor. În primă fază pentru acele autovehicule deja înmatriculate în România.

Anul trecut au fost înmatriculate aproape 130.000 de autoturisme noi. Alte peste 320.000 de mașini aduse din străinătate. În viitor, se estimează o creștere continuă a acestor cifre.

Comunicatul integral poate fi consultat AICI

Urmăriți Politic Media și pe Google News