Ionel Arsene s-a predat în Italia. Baronul PSD era dat în urmărire internațională prin Interpol
Baronul PSD de Neamț este condamnat la 6 ani și 8 luni cu executare într-un dosar de corupție. Decizia definitivă a fost luată de Curtea de Apel Brașov
Înainte de pronunțarea sentinței, Ionel Arsene a plecat în Italia. Polițiștii l-au căutat vineri seara la adrese cunoscute și pentru că nu l-au găsit a fost dat în urmărire. În perioada respectivă, Arsene nu acea nicio interdicție de a părăsi țara
Potrivit unor surse judiciare citate de G4 Media, Ionel Arsene s-a predat în Italia în Orașul Bari
Procesul a început în 2018. Instanța a dispus și confiscarea de la Arsene a sumelor de 80.000 de euro și 80.000 de lei.
Baronul PSD a fost trimis în judecată de DNA în două cazuri. Într-unul dintre dosare a fost acuzat de trafic de influență. Ar fi primit 100.000 de euro de la Gheorghe Ștefan zis Pinalti, fost primar PDL în Piatra Neamț, ca să își folosească influența pe lângă conducerea ANI astfel încât Agenția Națională de Integritate să constate incompatibilitatea unui adversar politic. Era vorba de Culiță Tărâță, la vremea respectivă președinte PSD al CJ Neamț, notează pubșicația citată anterior
Potrivit DNA, Arsene a fost denunțat de Pinalti în 2017. Fostul primar le-a mărturisit anchetatorilor că Arsene a fost cel care a venit cu ideea să-l „aranjeze” pe Culiță Tărâță la ANI. Arsene ar fi avansat și costurile acestui plan: 100.000 de euro. Banii ar fi urmat să ajungă la Horia Georgescu prin intermediul lui Dan Turturică, redactor șef la România liberă în acea perioadă, și a consilierei șefului ANI. DNA arată că Pinalti i-ar fi dat alte 15.000 de euro lui Arsene ca să-i dea lui Turturică. În schimbul banilor, ziaristul urma să publice articole denigratoare
Flux știri internaționale