Israelul ucide pentru a treia zi la rând civili înfometați, peste 100 de morți la centrele de ajutor

Crime de război
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Crime de război și masacru cu repetiție: Armata israeliană deschide focul asupra civililor înfometați din Gaza, peste 100 de morți în doar trei zile.

Israelul a declanșat un nou episod de teroare în Gaza, transformând centrele de distribuție a alimentelor în câmpuri de execuție. Potrivit autorităților medicale din enclava palestiniană, cel puțin 27 de oameni au fost uciși marți dimineață în timp ce așteptau, disperați, puțină mâncare oferită de o fundație susținută chiar de Israel. Scenele de groază s-au petrecut în zona al-Mawasi, lângă Rafah — același loc unde, cu doar două zile înainte, peste 30 de palestinieni au fost secerați de gloanțe israeliene.

Este al treilea atac sângeros consecutiv împotriva civililor neînarmați care se adună pentru a primi ajutoare. Israelul a recunoscut oficial, pentru prima dată marți, că trupele sale ”au tras lângă civilii” care se apropiau de ei. Martorii și purtătorul de cuvânt al apărării civile din Gaza susțin că forțele israeliene au tras deliberat, cu tancuri și drone, în mii de oameni adunați la răsăritul soarelui.

Organizația Națiunilor Unite denunță crime de război.

Într-o declarație tăioasă, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a condamnat atacurile ca fiind „inimaginabile” și „crime de război”, subliniind că a trage în civili înfometați care așteaptă ajutor umanitar reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional.

„Atacurile asupra civililor disperați care caută puțina hrană disponibilă sunt revoltătoare. A-i împușca pe cei înfometați, care își riscă viața pentru a supraviețui, este absolut de neconceput”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Jeremy Laurence.

El a adăugat că blocarea intenționată a accesului la alimente și provizii vitale pentru populația civilă nu este doar imorală, ci poate fi calificată tot ca o crimă de război.

Armata israeliană încearcă să minimalizeze amploarea atrocității. Într-un comunicat sec, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat că soldații „au tras focuri de avertisment” în apropierea unui centru de distribuție după ce au observat „mai multe persoane suspecte”. În realitate, victimele erau oameni înfometați, civili, care căutau un pachet de mâncare pentru a rămâne în viață.

Ceea ce se întâmplă acum în Gaza nu mai este doar un conflict, ci o tragedie umanitară agravată de cruzime sistematică și ignorare totală a legilor războiului. Iar comunitatea internațională asistă — încă o dată — în tăcere.

Urmăriți Politic Media și pe Google News