Postul B1Tv a fost amendat pentru emisiunea ”Bună, România” pentru că s-a vorbit prea mult despre Lucian Bode. Emisiunea este moderată de jurnaliștii Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat postul de televiziune B1 TV cu 10.000 de lei pentru 24 de ediţii ale emisiunii „Bună, România”,. Toate despre ministrul de Interne Lucian Bode. Motivul invocat de CNA este că emisiunile au fost lipsite de echilibru
Cazul a ajuns pe masa CNA ca urmare a unei sesizări primite în 20 decembrie
Nu mă interesează că este vorba despre subiectul unui personaj politic. Din 24 de ediţii, toate 24 ediţii, dar din aproape trei luni de zile, 24 de ediţii sunt pur şi simplu cu subiectul unui personaj politic.
Este adevărat şi dânşii au dreptate că sunt subiecte la zi, sunt subiecte de interes public. Au fost date toate punctele de vedere care au existat, însă, în opinia mea, modul în care nu se face diferenţa între fapte şi opinii…a susținut vicepreședintele CNA Valentin Juncan
Jurnalistul Radu Buzăianu a precizat că Lucian Bode a fost în centrul tuturor lucrurilor petrecute în spaţiul public în ultimele şase luni. Orice subiect cumva aduce la domnul Bode, Schengenul, achiziţia de maşini, plagiatul
Problema cu domul Bode şi de ce e domnul Bode atât de prezent e că numele domniei sale a fost asociat mai multor subiecte mari în aceeaşi perioadă: Schengen, plagiat, achiziţia de BMW-uri. Aş vorbi şi de altul mai mult, dar el se lipeşte de toate subiectele ca de toate ministerele. Singurul nejurist care a fost Ministru al Justiţiei în România, a adăugat Răzvan Zamfir
Jurnaliștii au mai precizat că Lucian Bode a fost contactat pe parcursul emisiunilor pentru un punct de vedere. Mnistrul de Interne nu a răspnuns însă
Membrii CNA au susținut că realizatorii au încălcat trei articole din legislaţia audiovizuală. Prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte. Nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii
Mai multe despre acest subiect pe Pagina de Media
Flux știri internaționale

