Klaus Iohannis a avut prima reacție privind Azilul Groazei, la 7 zile de declanșarea anchetei DIICOT. Aflat la Vilnius, Republica Lituania, preșședintele a făcut declarații de presă înaintea participării la Summitul NATO
Reacția lui Klaus Iohannis pe matginea scandalului Azilul GRoazei a venit după ce a fost rugat de jurnaliști să comenteze acest subiect
Chestiunea cu – așa cum s-au numit, azilele groazei, este una foarte complicată și, dacă îmi permiteți să fac o afirmație, cred că este o rușine națională. Este o rușine națională și măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. Este evident că aici sunt mulți vinovați. Dar nu toți pot fi încadrați la fel. Sunt unii vinovați direct. Cei care au supus la rele tratamente pe bătrânii care acolo și-au căutat liniștea și un tratament uman. Este foarte problematic și aceste persoane trebuie identificate și sancționate conform legii. Dar mai sunt și alții.
Cum putem să ne imaginăm că funcționează aceste azile fără ca autoritățile de verificare și control să știe? Trebuie văzut – cine a știut și nu a acționat trebuie tras la răspundere. Și cred că lucrurile vor merge mai departe. Fiindcă vinovați sunt toți cei care au știut și n-au făcut nimic, n-au sesizat, n-au intervenit. Și atunci cred că trebuie să fie găsiți toți vinovații, indiferent dacă vorbim despre o vinovăție în exercițiul funcției sau o vinovăție politică sau morală. Și până când nu vor fi trași la răspundere toți cei care au permis o astfel de grozăvie în România, lucrurile nu vor putea fi îmbunătățite. Deci eu sunt adeptul unei intervenții clare, ferme și hotărâte.
Nu știu cine se face vinovat politic, asta se va vedea și eu sper foarte mult ca cei care sunt în poziții să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă.
Flux știri internaționale