Marcel Ciolacu a mers să se roage pe Muntele Athos. Liderul PSD transmite că a petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos
În Săptămâna Luminată am petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos pentru a mă ruga pentru sănătatea noastră și a tuturor semenilor noștri.
Am trăit multe momente binecuvântate în acest loc care este tezaurul cel mai de preț al ortodoxiei, dar cel mai mult m-au impresionat călugării români care și-au dedicat viața lui Hristos în lăcașurile românești care dăinuiesc de sute de ani în aceste locuri sfinte.
Întâlnirea cu Părintele iconar Iacob de la Chilia athonită Sfântul Tihon, cu Părintele Daniel sau cu slujitorii Domnului de la Schitul Românesc Prodromu sau de la chiliile românești Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ipatie au fost momente de mare bucurie, dar și de mândrie pentru tot ce a realizat Biserica Românească de-a lungul timpului.
Am fost, de asemenea, alături de Starețul Efrem, la Mânăstirea Vatoped la Sărbătoarea de Cinstire a Icoanei Maicii Domnului Eleovrytissa (Izvorâtoarea de mir). De aici aș vrea să le urez tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, cele mai alese gânduri de sănătate, fericire și prosperitate.
Din imaginile postate pe pe Facebook, MArcel Ciolacu a fost însoțit pe Muntele Athos de Paul Stănescu, secretar general PSD. Mai multe fotografii pot fi văzute AICI
La mulți ani și militarilor din Forțele Terestre ale Armatei României!, a mai transmis Marcel Ciolacu
Flux știri internaționale