Măsurile canonice destinate combaterii corupției în cadrul Bisericii Ortodoxe Române

Corupția din Biserica Ortodoxă
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Corupția în Biserica Ortodoxă. Cancelaria Sfântului Sinod, a prezentat măsurile canonice destinate combaterii corupției în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

În Biserica Ortodoxă Română, potrivit învățăturii de credință și disciplinei canonice, nu se justifică sub nicio formă actele sau tentativele de corupție, iar pentru cei implicați în astfel de acte sau tentative sunt prevăzute canonic, statutar și regulamentar sancțiuni clare, ce se aplică de autoritățile canonice disciplinare sau de instanțele de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române

În Biblie este specificat faptul că oamenii trebuie să aleagă între a-l sluji pe Dumnezeu sau pe Mamona, demonul banilor. „1. Măsuri privind hirotonia și numirea în parohii Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învățat limpede că „nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona. (Matei 6, 24)

Prin canonul 29 apostolic s-a stabilit că, „dacă vreun episcop, preot sau diacon ar dobândi această demnitate prin bani, să se caterisească el și acela care l-a hirotonit, și să fie scos cu desăvârșire și de la comuniune, precum Simon Magul de către Petru

În același mod este prevăzută sancționarea simoniei (corupției) și în canonul 90 al Sfântului Vasile cel Mare, în canonul 1 al Sfântului Ghenadie al Constantinopolului și în canonul 1 al Sfântului Tarasie al Constantinopolului. Așadar, canoanele Bisericii îi sancționează dur pe toți cei implicați în acte de corupție, deoarece corupția dăunează direct și grav vieții ecleziale și societății în general, a transmis Cancelaria Sfântului Sinod.

Comunicatul Sfântului Sinod vine în contextul în care publicația Recorder a prezentat 2 investigații în care arată Corupția din Biserica Ortodoxă

Urmăriți Politic Media și pe Google News