Pe 10 august 2018, Bucureștiul a fost martorul unui protest de amploare, când zeci de mii de români s-au adunat în Piața Victoriei pentru a contesta corupția și gestionarea justiției de către guvernul de atunci. Acele momente, deși inițial pașnice, s-au transformat rapid în violență, cu forțele de ordine intervenind cu gaze lacrimogene și tunuri de apă. Această intervenție a lăsat un impact durabil asupra opiniei publice și a fost criticată pentru reacția disproporționată inclusiv pe plan internațional
Astăzi , Nicolae Ciucă a făcut declarații referitoare la acest eveniment, spunând:
Ziua de 10 august 2018 ne-a arătat cât de importantă este apărarea democrației și a dreptului la liberă exprimare în fața oricărui regim care încearcă să suprime vocea oamenilor. Nu trebuie să uităm niciodată acele momente negre din istoria recentă și trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca asemenea evenimente să nu se mai întâmple vreodată. 10 august 2018 rămâne un moment simbolic, în care românii au arătat că se pot mobiliza pentru a apăra justiția de asaltul politic coordonat de conducerea de atunci a PSD. Reacția disproporționată a forțelor de ordine împotriva celor care își exercitau pașnic dreptul de a protesta a dat o lovitură gravă încrederii cetățenilor în instituțiile statului la acea vreme. Trebuie să continuăm să construim un stat în care fiecare cetățean știe că este respectat și ascultat de către autorități și că justiția este una funcțională, eficientă și dreaptă
Pe 10 august 2018, românii au protestat pentru justiție și au obținut injustiție
Declarațiile lui Ciucă par să ignore un aspect esențial al contextului: tergiversarea dosarului 10 august. Dosarul a avut parte de întârzieri semnificative, așteptând cinci ani pentru a fi trimis în instanță și încă un an suplimentar în Camera Preliminară. În acest timp, inculpații și-au continuat activitățile profesionale fără a fi afectați de procesul legal, în timp ce victimele protestului au fost lăsate să aștepte justiția.
Tergiversarea dosarului 10 august reflectă o problemă sistemică mai largă în justiția română, care a fost evidentă și în cazurile istorice de mare importanță, cum ar fi dosarele Mineriadei și ale Revoluției. Această întârziere nu doar că subminează încrederea publicului în instituțiile statului, dar afectează profund viețile celor care așteaptă să obțină dreptate.
Afirmația președintelui PNL Nicolae Ciucă vine în contextul tensiunilor în care acesta se alfă cu premierul Marcel Ciolacu
Într-o declarație care se dorește a fi un omagiu adus valorilor democrației și justiției, Ciucă nu a menționat deloc stadiul actual al dosarului și problemele de tergiversare care persistă. În loc să abordeze aceste aspecte critice, el a ales să se concentreze pe o viziune idealizată despre apărarea drepturilor și democrației și să lanseze un atac subtil la adresa PSD. Declarația lui ignoră realitatea frustrantă a procesului de justiție și nu răspunde direct preocupărilor legitime ale cetățenilor și arată ipocrizie
Flux știri internaționale