O construcție din lemn care este parte a unui proiect transfrontalier derulat de Consiliul Județean Vaslui, s-a prăbușit, informează Libertatea. Prin acest proiect se dorea valorificarea potențialului turistic al locului unde Ștefan cel Mare a câștigat bătălia de la Podul Înalt. Incidentul a avut loc în noaptea de 25 iulie. Investiția are o valoare de 1,6 milioane de euro. Cuprinde restaurarea statuii ecvestre a domnitorului și construcția unui teatru de vară. Ar fi trebuit să fie dată în folosință în această toamnă.
Clădirea din lemn are o șarpantă de 300 de metri pătrați. Ar trebui să găzduiască spații comerciale și târguri tradiționale în cadrul proiectul „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, inițiat de Consiliul Județean Vaslui în parteneriat cu Raionul Soroca din Republica Moldova, notează publicația citată
Reporterii ziarului Libertatea au mers la fața locului. Localnicii susțin că așa cum se vede acum, după prăbușire, lucrarea ar fi fost prost realizată.
Vezi pe Libertatea ce spune președintele CJ Vaslui despre acest incident
La o asemenea construcție, piloni de lemn de 20 cm/20 cm, fixați cu patru holțșuruburi este prea puțin. Ar fi trebuit să aibă sisteme de prindere serioase. Câte clădiri din lemn nu sunt în zonele de munte, unde vremea chiar pune probleme, ați mai pomenit să fie doborâte de vânt?”, a declarat un localnic pentru Libertatea
La cum arată, clar ori este o eroare de proiectare, ori de execuție, a afirmat un fost ofițer ISU despre acestă construcție din Vaslui care s-a prăbușit
Galerie FOTO și mai multe detalii despre acest subiect pe Libertatea
Sursă: Libertatea
Flux știri internaționale
