Organizația Salvați Copiii: Peste 3 mii de copii uciși în Gaza

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Numărul de copii raportați că au fost uciși în Gaza în doar trei săptămâni a depășit numărul anual de copii uciși în zonele de conflict ale lumii din 2019, potrivit unui raport publicat de Organizația Salvați Copiii.

Din 7 octombrie au fost uciși peste 3.257 de copii. Dintre aceștia, cel puțin 3.195 în Gaza, 33 în Cisiordania și 29 în Israel. Numărul de copii raportați că au fost uciși în doar trei săptămâni în Gaza este mai mare decât numărul uciși în conflicte armate la nivel global – în peste 20 de țări – pe parcursul unui an întreg, subliniază organzația

Copiii reprezintă mai mult de 40% din cele 7.703 de persoane ucise în Gaza și mai mult de o treime din toate decesele de pe teritoriul palestinian ocupat și Israel. Cu alți 1.000 de copii raportați dispăruți în Gaza presupuși îngropați sub dărâmături, numărul morților este probabil mult mai mare, mai notează Oraganizația Slavați Copiii

Vineri, forțele israeliene au anunțat „operațiuni terestre extinse” în Fâșia Gaza. Organizația Salvați Copiii avertizează că acțiunile armatei israeliene vor aduce mai multe decese, răniți și suferință, și cere o încetare imediată a focului.

Facem apel la toate părțile în conflict să ia măsuri imediate pentru a proteja viețile copiilor și la comunitatea internațională să sprijine aceste eforturi, așa cum le este obligația.

Riscul ca copiii să moară din cauza rănilor nu a fost niciodată mai mare. ONU informează că o treime din spitalele din Fâșia Gaza nu mai sunt operaționale din cauza tăierilor de energie electrică și a unui „asediu total” din partea Guvernului Israelului care blochează intrarea bunurilor precum combustibil și medicamente. Potrivit organizației Medicilor Fără Frontiere/Doctors without Borders, deficitul de anestezie rezultat, a însemnat amputarea membrelor copiilor fără ameliorarea durerii.

Comunicatul integral poate fi consultat AICI

Urmăriți Politic Media și pe Google News