Comemorarea incendiului „Colectiv”. Nicolae Ciucă a transmis un mesaj

Ciucă PSD
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Nicolae Ciucă, comemorând incendiul de la Colectiv a transmis un mesaj. Astfel, Președintele Senatului, a subliniat, la opt ani de la tragicul incendiu de la Clubul Colectiv: clasa politică are o datorie. Responsabilitatea întregii clase politice este să depună eforturi ca astfel de tragedii să nu se mai repete.

„Au trecut opt ani de la cumplita tragedie din Clubul Colectiv. Și-au pierdut viaţa 64 de oameni, iar alţi 185 au fost răniţi. Mulţi dintre cei ce au scăpat cu viaţă suferă şi astăzi din cauza rănilor provocate de incendiu. Toţi cei care au pierdut pe cineva drag în acea noapte au rămas, pentru totdeauna, marcaţi şi plini de durere. Procesul s-a încheiat, iar Justiţia a stabilit vinovaţii şi pedepsele lor. Însă nici sentinţele cu executare şi nici daunele materiale nu pot stinge suferinţa victimelor Colectiv. Este datoria întregii clase politice să facă tot ce e posibil pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Sunt foarte multe de făcut pentru acest lucru. Şi este de reflectat asupra cadrului mai amplu, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Reamintim, în data de 30 octombrie 2015 a avut loc tragedia de la Clubul Colectiv din Bucureşti. A fost cel mai devastator incendiu petrecut într-un club din țară. Dar și cel mai grav accident de acest gen de la Revoluția din 1989. Evenimentul a provocat pierderea a 65 de vieți și a lăsat în urmă 163 de persoane rănite. Unii dintre cei decedați au fost prinși de flăcări în doar câteva secunde în interiorul clubului. Alții și-au găsit sfârșitul în spitale în zilele și săptămânile ce au urmat tragediei. O cauză au fost și infecțiilor contactate în unitățile medicale.

» Sentință definitivă în dosarul Colectiv

» Dosarul „Colectiv”. Fostul primar, Piedone, achitat după ce a stat un an în închisoare

Urmăriți Politic Media și pe Google News