Parchetului European vizează afacerea familiei baronului PSD Paul Stănescu legată de exploatarea stufului din Delta Dunării, potrivit unor surse citate de G4 Media
In cadrul anchetei, Parchetul European a solicitat documente de la instituțiile statului privind procesul prin care două companii în strânsă legătură cu baronul PSD Paul Stănescu au depus cereri pentru obținerea de subvenții europene în valoare de aproape 6 milioane de euro destinate exploatării de stuful în Delta Dunării.
Contactat de Digi 24, Paul Stănescu nu a răspuns unei solicitări pentru informații pe marginea acestui subiect
Recent, o lege a fost modificată în Parlament în 2023, transformând Delta Dunării într-o pajiște eligibilă pentru subvenții europene în valoare de milioane de euro, conform unei investigații realizate de emisiunea „România, te iubesc” de la Pro TV. Conform aceleiași investigații, singurele companii care beneficiază de aceste subvenții sunt deținute de Ștefan Stănescu, fiul baronului PSD Paul Stănescu, și de un fost consilier al secretarului general al PSD.
Cele două companii care au preluat activitatea de recoltare a stufului din Delta Dunării au solicitat subvenții conform legii propuse de Florin Barbu. Cu toate acestea, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a suspendat plata subvenției, argumentând că aceasta este destinată firmelor care au obținut concesiuni pentru suprafețe de teren, nu pentru activitățile desfășurate pe acele terenuri.
Paul Stănescu, secretar general al PSD și simbol viu al rețelei de privilegii din administrația de stat, a amenințat cu ieșirea partidului de la guvernare după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat al doilea val […]
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat că liderul partidului, Marcel Ciolacu, „are o inteligenţă peste medie” și „este structurat ca un om bun”. Stănescu a adăugat că, dacă Ciolacu ar candida la prezidențiale […]
Parchetul European (EPPO) confirmă că în acest moment desfășoară o anchetă cu privire la achiziția de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană. Această confirmare excepțională vine după interesul public extrem de ridicat. Nu vor fi făcute […]