Paul al României a fost prins în Malta

Paul al României
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, a fost depistat în Malta, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres

Acesta se afla într-un resort din insulă

Autoritățile române încearcă de peste trei ani să îl aducă în țară pe Paul al României. Recent, justiția din Franța nu a permis extrădarea sa

În 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința definitivă în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, iar prințul Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Tot în același dosar, oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein și Benyamin Steinmetz au fost condamnați la câte cinci ani de închisoare cu executare. Jurnalistul Dan Andronic a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru aderarea la un grup infracțional organizat. Apostol Mușat, fost primar al comunei Snagov, și Nicolae Jecu, fost prefect al județului Ilfov, au fost și ei condamnați la patru ani de închisoare cu executare.

Prințul a fost depistat acum în Malta în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta

Sursă: Agerpres

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News