Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în debutul ședinței de guvern o serie de măsuri pentru transportatori și fermieri, convenite în urma consultărilor cu aceștia.
Așa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii și transportatorii. Am discutat și cu micii fermieri și transportatori aflați în stradă, și cu marile asociații de profil. Este clar că protestele au fost îndreptățite, iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime. Am promis că vom rezolva problemele oamenilor, atât eu și membri ai Guvernului astăzi ne vom ține de cuvânt.
Astfel, în privința fermierilor, avem mai multe proiecte. Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înființate în toamna lui 2022. Compensația pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăși 280.000 de euro. Estimăm peste 162 de mii de beneficiari și un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja prevăzută în buget. Fermierii noștri merită din plin această compensație. În plus, mi s-a părut de bun simț și cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B și B1 pentru a conduce tractoare, așa că o vom legifera azi.
Totodată, rezolvăm și problema utilajelor agricole, extinzând excepțiile de la înmatriculare și inspecție tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehicule agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. Rezonabil este să nu-i pui pe fermieri să-și ia utilajele din câmp sau pădure și să meargă la RAR, ci să fie exact invers.
Între timp, Primăria Generală a municipiului București aprobat organizarea unui protest solicitat de transportatori și fermieri
Acțiunea va avea loc în Piața Constituției timp de trei zile, începând de duminică
Drona care a ucis trei militari americani în Iordania a fost confundată cu o dronă americană, informează Associated Press. Potrivit a două surse oficiale americane care au vorbit sub acoperirea anonimatului, o drona inamică care […]
Guvernul României a luat decizia să trimită Ucrainei muniție și echipament militar ( căști si veste anti-glonț) Deasemenea, Guvenrul s-a angajat să preia și să îngrijească raniți, în spitalele militare din țară Anunțul a fost […]
Programul de guvernare Bolojan: TVA în două trepte, accize mai mari și tăieri în administrație: Programul politic semnat de partidele aflate la guvernare – PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale – aduce schimbări […]