Raed Arafat, avertisment cu privire la incendiile de vegetație

Raed Arafat despre incendiile de vegetație
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Raed Arafat, avertisment cu privire la incendiile de vegetație. Secretarul de stat din MAI trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea alarmantă a incendiilor de vegetație uscată și de pădure, care au distrus deja mii de hectare. În primele zile ale lunii martie, peste 4.600 de hectare au fost afectate de flăcări, depășind suprafața arsă în întreaga lună februarie (4.400 de hectare) și fiind de peste 13 ori mai mare decât cea înregistrată în ianuarie (350 de hectare). Conform autorităților, probabilitatea ca aceste incendii să fi izbucnit din cauze naturale, în condițiile meteorologice actuale, este extrem de redusă.

Tragediile nu au întârziat să apară. Un incendiu a provocat deja pierderea unei vieți omenești – o femeie în vârstă de 67 de ani – iar două persoane au fost rănite, printre care un pompier care a suferit o fractură de șold și un traumatism cranian. Pe lângă riscul major pentru populație, incendiile de vegetație au consecințe grave asupra mediului, distrugând fauna și poluând aerul, cu efecte negative asupra sănătății publice.



Cauza principală a acestor incendii este arderea intenționată a vegetației și utilizarea focului deschis în zonele cu risc crescut. Autoritățile reamintesc că aceste acțiuni sunt ilegale și atrag sancțiuni severe. Cei care provoacă astfel de incendii pot răspunde penal dacă incendiile de vegetație conduc la pierderi de vieți omenești sau pagube materiale semnificative.

Pentru a preveni astfel de evenimente, cetățenii sunt îndemnați să dea dovadă de responsabilitate și să sesizeze imediat autoritățile la numărul de urgență 112 dacă observă persoane care aprind focuri în mod ilegal. Respectarea măsurilor de siguranță și prevenirea acestor practici periculoase sunt esențiale pentru protejarea vieților și a mediului.

Urmăriți Politic Media și pe Google News