Agenția Reuters citează un oficial israelian de rang înalt care afirmă că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis, iar trupul său ar fi fost găsit și confirmat. Informația nu a fost confirmată oficial de autoritățile iraniene.
Mass-media de stat iraniană citează șeful relațiilor publice al biroului liderului suprem, care a declarat că „inamicul recurge la război mental, iar toți trebuie să fie conștienți”. Mesajul sugerează că afirmațiile privind decesul lui Khamenei sunt considerate o operațiune de dezinformare menită să creeze confuzie și panică.
Update: Televeziunea iraniană de stat confirmă moartea ayatollahul Ali Khamenei
Update: Agențiile iraniene Tasnim și Mehr, considerate apropiate autorităților, transmit că ayatollahul Ali Khamenei este în viață și își exercită în continuare atribuțiile.
Potrivit acestora, liderul suprem este „ferm și neclintit în conducerea situației”, dezmințind informațiile apărute anterior în Reuters și în presa israeliană, care spuneau că ar fi fost ucis în urma atacurilor aeriene americano-israeliene de astăzi
Update 2: Într‑un interviu acordat NBC News, președintele Donald Trump a fost întrebat direct dacă liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ar fi fost ucis în urma atacurilor aeriene de astăzi. Trump a răspuns că SUA consideră că această informație este corectă și a adăugat că, majoritatea persoanelor care iau deciziile în Iran au dispărut în urma loviturilor, sugerând că rândurile leadershipului iranian ar fi fost puternic afectate
Anterior, premierul israelian Benjamin Netanyahu a susținut, într-un discurs televizat, că reședința lui Khamenei ar fi fost distrusă în urma atacurilor lansate asupra Iranului.
În intervenția sa, Netanyahu a făcut mai multe afirmații:
- A declarat că și-a asumat obiectivul de a „schimba fața Orientului Mijlociu”, susținând că actualele operațiuni militare contribuie la acest demers.
- A afirmat că, în atacurile recente, complexul liderului suprem ar fi fost distrus, iar comandanți ai Gărzii Revoluționare și oficiali implicați în programul nuclear iranian ar fi fost eliminați.
- S-a adresat direct populației iraniene, îndemnând-o „să nu rateze această oportunitate” de a răsturna actualul regim.
- A susținut că există „numeroase indicii” potrivit cărora liderul suprem „nu mai este”, fără a confirma explicit decesul acestuia.
Pe de altă parte, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, declara anterior pentru NBC News că, din informațiile pe care le deține, ayatollahul Khamenei era în viață după atacuri.
Situația rămâne extrem de fluidă, iar informațiile privind soarta liderului suprem al Iranului nu au fost confirmate de Iran
Cine este ayatollahul Ali Khamenei
Ayatollahul Ali Khamenei, în vârstă de 86 de ani, conduce Iranul din 1989. În calitate de lider suprem, el deține autoritatea finală asupra tuturor ramurilor statului – executivă, legislativă și judiciară – precum și asupra forțelor armate, într-o republică islamică șiită.
În aproape patru decenii la putere, Khamenei a consolidat influența regională a Iranului, poziționându-l ca rival direct al statelor sunnite din Golf și susținând dezvoltarea programului nuclear, ceea ce a generat îngrijorări majore în regiune și în Occident.
Regimul de la Teheran a menținut o poziție ferm ostilă față de Statele Unite și Israel, în timp ce, pe plan intern, a reprimat în mod repetat mișcările de protest.
Loviturile de sâmbătă au loc pe fondul unei succesiuni de crize. În iunie anul trecut, Khamenei ar fi fost nevoit să se ascundă după atacuri care au ucis apropiați ai săi și comandanți ai Gărzii Revoluționare. Atacurile din iunie 2025, atribuite Israelului și SUA, au distrus instalații nucleare și baze de rachete considerate strategice.
În ianuarie, proteste masive declanșate de populația afectată de sancțiuni au fost reprimate violent, cu mii de victime, potrivit relatărilor internaționale.
De asemenea, influența regională a Iranului s-ar fi diminuat treptat după atacul lansat la 7 octombrie 2023 de mișcarea palestiniană Hamas asupra Israelului, eveniment care a declanșat un nou val de tensiuni în Orientul Mijlociu.
Flux știri internaționale