Șase parlamentari părăsesc partidul Dianei Șoșoacă și devin independenți

Diana Șoșoacă prezidențiale
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Partidul S.O.S România, condus de Diana Șoșoacă, se confruntă cu un val de plecări, după ce șase parlamentari și-au anunțat demisia. Cei patru deputați și doi senatori care au renunțat la calitatea de membri ai formațiunii au precizat că vor activa în continuare ca parlamentari neafiliați.

Demisii în Senat și Camera Deputaților

În Senat, au părăsit partidul Ionel Carp și Daniel Paul Gheorghe, acesta din urmă ocupând anterior funcția de vicelider al grupului S.O.S România, care număra 12 senatori în urma alegerilor parlamentare din decembrie 2024.

La Camera Deputaților, Ştefan Băişanu, Alexandrin Moiseev, Ecaterina-Mariana Szoke și Cosmin Andrei au anunțat că renunță la apartenența politică la S.O.S România, partid înființat și condus de europarlamentarul Diana Șoșoacă

În contextul acestor demisii, liderul deputaților partidului, Dumitru Coarnă, a declarat în plen că cei care au ales să plece din formațiune ar trebui să renunțe și la mandatele lor din Parlament.

În urma celor patru dezertări, grupul SOS din Camera Deputaților a rămas cu 24 de membri iar grupul senatorilor SOS a rămas cu 10 membri.

♦ Ce au în comun Crin Antonescu și Victor Ponta, în afară de aroganță?

Urmăriți Politic Media și pe Google News