George Simion, a ratat încă o întâlnire cu democrația. Azi, la ora 19:00, Digi24 a organizat o dezbatere electorală între candidații rămași în cursă, Nicușor Dan și George Simion. Simion a lipsit, preferând în schimb să publice pe pagina sa de Facebook un clip video cu negocierile purtate anterior cu echipa editorială a postului. Clipul, filmat fără acordul interlocutorilor, conține pasaje în care candidatul AUR acuză moderatorii de „asasinat mediatic” și se declară ofensat de prezența unor jurnaliști critici în cadrul emisiunii.
Așadar, în loc să participe la o dezbatere cu întrebări egale pentru ambii candidați – cum i s-a explicat clar de către echipa Digi – Simion a preferat să se filmeze în timp ce refuză.
Vrea să conducă o țară întreagă, dar nu suportă două întrebări puse de un jurnalist care nu-l aplaudă. Când vine vorba de discursuri pe Facebook, e leu. Când apare o dezbatere cu întrebări reale, dispare ca magicianul în fum. Se plânge de „asasinat mediatic” doar pentru că nu i se oferă decorul ideal: microfon prietenos, public adulat și întrebări cu răspuns în scriptul de partid.
Printre replicile savuroase servite cu gravitate prezidențială, am avut:
„Dumneavoastră ne credeți atât de imbecili încât venim la un linșaj mediatic în direct?”.
„Dl. Negruțiu a fost la un miting împotriva mea. Vreți să vă citesc ce postează Florin Negruțiu?”
„Este partizanat politic. Asta faceți d-voastră la Digi24.” Chiar așa de proști ne credeți?
Poate aștepta un moderator hologramă. Poate voia o dezbatere în care doar el întreabă și tot el răspunde. Sau poate pur și simplu, ca în toate campaniile, George Simion preferă băile de mulțime și live-urile cu pupături în comentarii, nu confruntările cu întrebări reale.
În orice caz, refuzul participării la o dezbatere publică în plină campanie, combinat cu filmări ascunse și atacuri la adresa presei, e un semnal clar. Când se întreabă obsesiv „Ce mă fac cu voi?”, cei care nu-l votează, răspunsul devine tot mai limpede: probabil nimic bun.
Pentru cine promitea că va fi președintele tuturor, George Simion pare deranjat inclusiv de ideea că cineva i-ar pune o întrebare la care n-are un slogan pregătit.
Flux știri internaționale