Ungaria a contractat un împrumut de 1 miliard de euro – cel mai mare împrumut luat vreodată de Budapesta – de la trei bănci din China în această primăvară, conform datelor de pe site-ul agenției guvernamentale de gestionare a datoriei.
Împrumutul, furnizat de Banca de Dezvoltare a Chinei, Banca de Export-Import a Chinei și filiala ungară a Băncii Chinei, a fost complet retras pe 19 aprilie și trebuie rambursat în termen de trei ani.
Budapesta nu a anunțat public acordul. Acesta a fost raportat prima dată joi de publicația de afaceri ungară Portfolio și apoi confirmat de agenția guvernamentală.
Împrumutul acordat de cele trei bănci din China vine în contextul în care Budapesta își aprofundează relațiile cu Beijingul. Companii chineze, precum producătorul de mașini electrice BYD sau gigantul tehnologic Huawei, au investit până acum un total de aproximativ 16 miliarde de euro în Ungaria, conform declarațiilor ministrului ungar de externe, Péter Szijjártó.
În luna mai, Szijjártó a anunțat, de asemenea, o serie de proiecte comune de infrastructură cu China, printre care o cale ferată de mare viteză către aeroportul din Budapesta, o linie feroviară de marfă în jurul capitalei Ungariei, conducte de petrol între Ungaria și Serbia, și cooperare în domeniul nuclear.
Cu o datorie publică a Ungariei la un nivel record de 140 de miliarde de euro (73,5% din PIB) și un deficit bugetar de 6,7% din PIB, Budapesta are nevoie disperată de lichidități. Budapesta așteaptă încă miliarde de euro din fondurile UE.
Guvernul nu a dezvăluit detalii suplimentare cu privire la acet împrumut din china, cum ar fi rata dobânzii sau graficul de rambursare
Sursă: Politico Europe
Flux știri internaționale