Conform procedurii, alegerile locale trebuie să aibă loc pe 29 septembrie 2024, iar cei aleși locali trebuie să fie validați în funcție în decurs de 20 de zile de la data alegerilor. În 2020, alegerile locale au avut loc pe 27 septembrie, astfel încât mandatul aleșilor locali expiră la data de 5 octombrie 2024.
O decizie de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare ar implica organizarea alegerilor locale cu trei luni înainte de termen, urmând ca cei aleși în administrația locală să aștepte trei luni până la preluarea mandatului.
♦ România se menține în topul celor mai corupte țări din Europa
Inițial, propunerea a fost lansată în spațiul public de către PNL care se situază mai slab în sondaje, Decizia ar avantaja ambele partide aflate la guvernare datorită numărului mare de primari pe care acestea le au în teritoriu
PSD și PNL se vor folosi astfel de primari pentru a crește șansele de a obține mai multe mandate de eurodeputați
Recent, premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu îl întreabă nimeni pe stradă despre comasarea alegerilor. Totuși, ieri a avut loc o dicuția în coaliția de guvernare pe marginea acestui subiect însă nu s-a comunicat nicio decizie
Sursă alternativă: Agerpres