Ministerul Apărării din Ucraina, dar și însărcinatul ucrainean cu afaceri la București, afirmă că în cele 20 de zile de război, peste 13.500 de militari ruși au fost uciși
De asemenea, aceștia susțin că au provocat Rusiei următoarele pierderi: 81 de aeronave, 95 de elicoptere, 404 tancuri, 640 de vehicule militare și nouă drone

De cealaltă parte, Moscova susține că a ucis aproape 3000 de militari ucrainieni, și a pierdut doar 500, conform ultimului bilanț prezentat de Rusia. Moscova mai susține că a distrus în totalitate aviația ucraineană
Generalul Igor Konașenkov a spus că Forțele Armate ale Federației Ruse au lovit peste 2.200 de obiecte din infrastructura militară a Ucrainei, au distrus 69 de avioane la sol și 24 de avioane în aer, 778 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 77 de lansatoare de rachete de artilerie, 279 de tunuri de artilerie și mortiere, 553 de vehicule militare speciale, precum și 62 de vehicule aeriene fără pilot
Cifrele prezentate de ambele părți, nu au fost verificate din surse independente, motiv pentru care nu pot fi confirmate oficial
Potrivit autoritățiilor ucrainiene, victimele din rândul civililor se ridică la câteva mii. Oficialii de la Kiev spun că numai în Mariupol au fost 2500 de victime din cauza bombardamentelor
Organizația Natiunilor Unite a confirmat până acum că 636 de persoane civile, dintre care 46 de copii, și-au pierdut viața, potrivit ultimului bilanț al OHCHR, citat de CNN
Surse alternative: Reuters, CNN: Sursa foto: Defence of Ucraine
Flux știri internaționale