Băsescu, despre Călin Georgescu: Un șarlatan care spune numai prostii și minciuni

Băsescu Georgescu
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat sâmbătă seară, la România TV, un atac dur la adresa lui Călin Georgescu, afirmând că nu a avut niciodată informații care să indice o presupusă legătură a acestuia cu SIE. „Dacă aveam informații, spuneam”, a declarat Băsescu, care a explicat că l-a cunoscut personal după ce i-a fost recomandat de Sorin Frunzăverde.

Potrivit fostului șef al statului, discuția cu Georgescu l-a convins că acesta „spune numai prostii”. Băsescu a invocat exemple din dialogul avut la vremea respectivă: „Chestii de genul fac un leu benzina, exportăm apa din Dunăre. Trăiește din lozinci”. În opinia sa, „poate să aibă o valoare de propagandist”, deoarece „are harul de a spune minciuni”.

Băsescu i-a criticat și pe George Simion și Anca Alexandrescu, despre care spune că „s-au agățat de imaginea lui Călin Georgescu”. Fostul președinte susține că cei doi au încercat să beneficieze de simpatia de care Georgescu se bucura la momentul respectiv: „Atât Simion, cât și doamna Anca Alexandrescu au vrut să trăiască din popularitatea lui”.

Traian Băsescu și-a reiterat opinia fermă despre Călin Georgescu: „Pentru mine a fost și rămâne, în definiția pe care i-am dat-o, un șarlatan. N-am probe, e o părere pe care mi-am făcut-o vorbind cu el”. El a mai spus că Georgescu ar fi realizat la un moment dat că nu mai are de câștigat din parteneriatul cu cei care îl promovau: „Șmecherul s-a prins și vedeți ce puteți aduce voi, nu pe seama mea, și asta i-a încurcat foarte tare”.

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News