Anunțul lui Alexandru Rafila privind masca

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut o conferință de presă în contextul creșterii numărului de noi infectări cu Covid

Principalele declarații:

Spitalele sunt ocupate în proporție mult mai mică față de valurile precedente, a spus Rafila

Acest lucru arată o severitate mai redusă

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 12.353 de noi infectări din circa 35.000 de teste.

2.502 dintre cazurile noi de infectare din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În spitale sunt 3.445 de pacienți iar în secțiile și 215 la ATI. Un număr de 558 de copii sunt internați cu COVID, dintre care 6 la ATI.

Probabil săptămâna viitoare vom ajunge la o medie de 10.000 de cazuri pe zi”, a spus Alexandru Rafila.

Legat de reintroducerea obligativității măștii, măsura s-ar putea să nu dea rezultatele scontate, a mai spus Alexandru Rafila

Acesta mai subliniează că Ministerul pe care îl conduce nu are competențe în ceea ce priveste impunerea obligativitații măştii sanitare

Rata de pozitivare din testele efectuate este de aproximativ 25%

În variata actuală a virusului nu există elemente de severitate mai mare. Această a tulpină, BA.5, este de asemenea dominantă la nivel european, a mai adăugat ministrul sănătății.

„Creșterea din ultimele 13 săptămâni își păstrează ritmul.

Avem o creștere în jur de 80%, cifrele nu se dublează

Foto: Gov.ro

Urmăriți Politic Media și pe Google News