Armata israeliană împușcă medici și îngroapă adevărul

Crime de război
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Crimele comise de Armata israeliană în Gaza ating noi culmi ale cruzimii. Luna trecută, trupele IDF au masacrat 15 medici și salvatori umanitari ONU și membri în Semiluna Roșie – atacând în mod sistematic un convoi de ambulanțe, o mașină a Națiunilor Unite și un vehicul de pompieri. Fără nicio urmă de regret, soldații au îngropat corpurile victimelor într-o groapă superficială, ca să șteargă urmele. Trupurile fost descoperite abia o săptămână mai târziu de echipele ONU iar crimele au fost confirmate datorită presei israeliene, nu prin vreo minimă decență a autorităților.

Armata israeliană a fost demascată chiar de presa israeliană

Minciunile oficiale s-au prăbușit sub greutatea propriilor dovezi. Deși inițial IDF a pretins că nu a tras constant asupra salvatorilor, analizele interne, obținute de Haaretz, demonstrează contrariul: Atacul, premeditat și indiscriminatoriu a fost îndreptat direct împotriva celor care ar fi trebuit protejați conform dreptului internațional.

Acum, în cel mai cinic stil posibil, Israelul încearcă să reducă tragedia la o „neînțelegere operațională” și să își spele imaginea concediind un ofițer subordonat pentru „rapoarte incomplete”. Nicio vorbă despre responsabilitate reală, nicio anchetă independentă, nicio urmă de remușcare. Doar un exercițiu de PR grosolan, menit să ascundă ceea ce este, în esență, o crimă de război.

Faptele sunt clare: Israelul ucide medici, mintă comunitatea internațională și tratează viețile palestinienilor ca pe o monedă fără valoare. Masacrul de la Rafah nu este o „eroare” – este politica sistematică a unui stat care și-a pierdut orice urmă de umanitate.

 

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News