Bashar al-Assad și familia sa se află în Moscova după ce au primit azil în Rusia

Bashar al-Assad
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Rusia a acordat azil fostului președinte sirian Bashar al-Assad și membrilor familiei sale, a declarat o sursă din Kremlin., citată de a genția TASS. Potrivit sursei, al-Assad și familia sa au ajuns la Moscova, iar decizia de a le oferi azil a fost luată pe baza unor „considerații umanitare”.

„Rusia a susținut mereu o soluționare politică a crizei siriene. Insistăm ca negocierile mediate de ONU să fie reluate,” a declarat sursa din Kremlin.

Oficialii ruși sunt în contact cu reprezentanți ai opoziției armate siriene, ale căror lideri au garantat securitatea bazelor militare și a misiunilor diplomatice ruse pe teritoriul Siriei, a mai adăugat sursa.

Duminică dimineață devreme, luptătorii opoziției siriene au anunțat că au capturat capitala Damasc și că președintele Bashar al-Assad a fugit din țară.

Anunțurile au venit la câteva ore după ce rebelii au preluat controlul asupra celui de-al patrulea oraș strategic, în cadrul unei ofensive fulgerătoare care a început pe 27 noiembrie. În doar 11 zile, cei 24 de ani de guvernare ai președintelui Bashar al-Assad s-au încheiat.

♦ Realitatea Plus amendată drastic de CNA pentru dezinformările lui Călin Georgescu privind războiul

Surse: Tass, AlJazeera

Urmăriți Politic Media și pe Google News