Biroul Electoral Central (BEC) a aprobat astăzi candidaturile lui George Simion și Elena Lasconi pentru alegerile prezidențiale. În urma deciziei, liderul AUR a reacționat public, declarând că urmează verificarea Curții Constituționale: „Am trecut de BEC, acum să vedem dacă trecem de CCR și revenim la democrație.”
Până în prezent, BEC a validat și candidaturile lui Nicușor Dan (independent), Crin Antonescu (susținut de PSD-PNL-UDMR și reprezentanții minorităților), Victor Ponta (independent), Elena Lasconi (USR) și George Simion (AUR).
În schimb, candidatura europarlamentarei Diana Șoșoacă a fost respinsă, aceasta având posibilitatea de a contesta decizia la Curtea Constituțională. Pe de altă parte, Curtea a invalidat definitiv candidatura lui Călin Georgescu.
Candidații, partidele, organizațiile minorităților, alianțele politice și alegătorii pot depune contestații la CCR până pe 18 martie. Curtea va soluționa aceste solicitări pe 19 martie, iar deciziile sale, definitive, vor fi transmise imediat către BEC și publicate în Monitorul Oficial.
Lista finală a candidaților va fi stabilită pe 20 martie, după expirarea termenului de retragere. Pe 22 martie, în termen de 48 de ore de la validarea finală, se va stabili ordinea în care candidații vor apărea pe buletinele de vot.
♦ Ursula von der Leyen: Statele Unite rămân un aliat al Europei
♦ Germania solicită înființarea unei rețele europene de spionaj
Flux știri internaționale