Nicușor Dan, vizită în Polonia înainte de învestire

Nicușor Dan Donald Tusk
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Nicușor Dan, ales recent președinte al României, a efectuat prima sa deplasare externă în Polonia înainte de preluarea oficială a mandatului, programată pentru mâine. A fost primit de premierul Donald Tusk și a participat la un miting organizat la Varșovia în sprijinul lui Rafał Trzaskowski, candidatul proeuropean calificat în turul doi al alegerilor prezidențiale poloneze, care va avea loc duminica viitoare.

În fața mulțimii adunate la eveniment, Nicușor Dan a declarat:

„Am venit ca prieten al Poloniei. Am venit să mulțumesc Poloniei care ne-a sprijinit în parcursul nostru european și, în mod special, premierului Donald Tusk, pentru mesajul puternic de susținere transmis în campania mea prezidențială, acum o săptămână.”

El a subliniat că alegerile sunt despre comunități și despre valorile care le definesc, menționând democrația, libertatea de exprimare și statul de drept ca principii comune.

Nicușor Dan a adăugat că într-un context internațional competitiv, dezvoltarea țărilor din regiune este posibilă doar printr-o Uniune Europeană solidă:

„Cred într-o Polonie puternică, într-o Uniune Europeană puternică. Ca viitor președinte al României, îmi doresc o colaborare strânsă cu președintele Trzaskowski și cu premierul Tusk, pentru a întări legătura dintre țările noastre și a contribui la consolidarea proiectului european.”

Deplasarea lui Nicușor Dan în Polonia nu este o vizită oficială de stat. Acesta urmează să-și preia mandatul săptămâna viitoare, imediat după depunerea jurământului în fața parlamentului

Urmăriți Politic Media și pe Google News