Cătălin Drulă despre dosarul vaccinurilor: Un malpraxis judiciar

Cătălin Drulă
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că dosarul privind achiziţia de vaccinuri este „cel mai mare malpraxis judiciar” pe care l-a văzut de când a intrat în politică, relatează Agerpres

Nu se potriveşte nimic în această poveste. Este cel mai mare malpraxis judiciar pe care l-am văzut de când sunt în politică. E un dosar – nu înţeleg de unde vine, am nişte bănuieli, despre unele dintre ele a scris şi presa. Înţeleg că domnul procuror de acolo are convingeri antivacciniste. Înţeleg că domnul Bologa, care a fost şeful DNA şi nu a fost destul de comod cu actuala Putere, a fost schimbat pentru că i s-a părut că acest dosar nu are structură, nu se susţine”, a spus Drulă, la B1 Tv.

Este o persecuţie politică. Eu ştiu oameni în DNA care desfăşoară o muncă absolut admirabilă şi se expun prin munca pe care o fac. Şi ştiu că şi lor, când se uită la mine astă seară, le este ruşine de ce se întâmplă. Toată lumea îl ştie pe George Matei, că este antivaccinist. Toată lumea îşi dă seama că dosarul acesta nu are nicio substanţă, a mai adăugat președintele USR

Deciziile privind vaccinarea au aparţinut „în întregime” preşedintelui Klaus Iohannis şi fostului premier Florin Cîţu, a mai afirmat Cătălin Drulă

În şedinţa de coaliţie în care s-a discutat ce minister o să ia ce partid şi USR-ului i-a revenit Ministerul Sănătăţii, noi am cerut vaccinarea. Şi ni s-a spus : ‘Nu, vaccinarea este proiectul de suflet al PNL şi PNL va coordona vaccinarea’. (…) A ieşit un raport despre vaccinare, anul trecut, făcut în guvernarea PNL, în care putem să vedem, pe prima pagină a acestui raport, care declară că vaccinarea a fost un succes absolut, ‘misiune îndeplinită’. Cine este acolo? Klaus Iohannis„, a afirmat el.

Sursă: Agerpres

 

Urmăriți Politic Media și pe Google News