Deputata USR de București Oana Ozmen a anunțat marți printr-un comunicat că demisionează din USR și intră în PNL
”Azi am decis să plec din USR și îi asigur pe colegii mei că i-am reprezentat cu cinste la cel mai înalt nivel”, a scris aceasta pe Facebook
”Am demonstrat că se poate face opoziție constructivă și am arătat că politica înseamnă echilibru, dialog, respect pentru adversarul politic, iar argumentul trebuie să fie elementul central în susţinerea opiniei politice
Cred cu tărie că putem face politică de calitate în România, în care arta negocierii, diplomația sunt atributele politicianului român în calitatea sa de reprezentant al cetăţenilor.
Am consolidat relațiile cu ceilalţi parlamentari indiferent de culoarea politică și mi-am asumat să fiu un factor de coeziune și stabilitate
Vă asigur că întotdeauna veți găsi în mine un susținător al proiectelor bune pe care le veți promova, căci rolul fiecăruia dintre noi este acela de a face din România o voce puternică în rândul țărilor europene
Consider că locul meu este acum în PNL, un partid în care mă regăsesc, care împărtășește adevăratele principii liberale, de dreapta
Ca urmare, am ales să merg alături de colegii din Partidul Național Liberal pentru care cetățeanul a fost o prioritate, indiferent dacă a fost la putere sau în opoziție
Reforma statului se face prin asumarea actului de guvernare și cu profesioniștii în domeniu, inclusiv în politică”, a mai adăugat deputata USR
Sursa Foto: Facebook
Flux știri internaționale