CCR decide astăzi soarta candidaturii lui Călin Georgescu: Ultima șansă pentru alegerile prezidențiale

Călin Georgescu CCR
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Curtea Constituțională a României (CCR) se va întruni marți, 11 martie la ora 17:00 pentru a analiza contestația depusă de Călin Georgescu, alături de alte două sesizări formulate de persoane anonime. Toate vizează decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a-i respinge candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. Un verdict este așteptat astăzi, totuși Curtea poate amâna decizia maximm până mâine

Hotărârea celor nouă judecători constituționali va fi definitivă și executorie. Dacă sesizarea sa va fi respinsă, Georgescu nu va mai putea candida. În acest caz, decizia BEC va rămâne valabilă, iar procesul electoral va continua fără el.



Duminică seară, BEC a invalidat candidatura lui Călin Georgescu cu zece voturi „pentru” și patru „împotrivă” invocând o decizie CCR. Instituția a explicat că decizia s-a bazat pe prevederi stabilite anterior de Curtea Constituțională. Conform legislației, orice candidat la funcția de președinte trebuie să respecte Constituția și să susțină valorile democratice.

BEC a invocat hotărârea Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, când alegerile prezidențiale au fost anulate. Aceasta a stabilit că Georgescu nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi înregistrat drept candidat.

Prin urmare, BEC apreciază că reluarea scrutinului nu schimbă situația sa juridică. Autoritatea electorală consideră inadmisibil ca aceeași persoană să fie acceptată în competiția electorală, deși anterior a fost exclusă pentru nerespectarea criteriilor impuse de lege.

Urmăriți Politic Media și pe Google News