Editorial: Averile demnitarilor, protejate de CCR. România tocmai a făcut un pas periculos înapoi în ceea ce privește integritatea funcției publice și transparența statului. Decizia Curții Constituționale de a elimina obligativitatea publicării declarațiilor de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici nu este doar o ajustare tehnică a legii – este un atac frontal la adresa luptei anticorupție dusă în ultimii 20 de ani.
Ce a decis CCR, mai exact?
În ședința de joi, CCR a declarat neconstituționale două articole esențiale din Legea nr. 176/2010, actul care reglementează funcționarea Agenției Naționale de Integritate (ANI).
- Primul articol eliminat prevedea obligativitatea publicării declarațiilor de avere și interese pe site-urile instituțiilor publice.
- Al doilea elimina obligația ca demnitarii să declare bunurile și veniturile soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținere.
Motivul invocat? Respectarea dreptului la viață privată și protecția datelor cu caracter personal, în spiritul regulamentului GDPR. O justificare aparent legitimă, dar care, în practică, golește de conținut însăși esența funcției publice: responsabilitatea față de cetățeni.
Reacția ANI: un semnal de alarmă puternic
ANI a reacționat prompt și tranșant. Într-un comunicat, instituția avertizează că această decizie „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani în ceea ce privește lupta împotriva corupției și asigurarea integrității în funcția publică.”
Este o poziție rară de fermă opoziție venită din interiorul instituțiilor statului. Iar când chiar organismul desemnat să verifice integritatea avertizează că transparența dispare, avem o problemă gravă.
Averile demnitarilor rămân, societatea pierde:
Publicarea declarațiilor de avere nu era un simplu gest birocratic. Era un instrument-cheie pentru controlul public, investigația jurnalistică și prevenirea corupției. De-a lungul anilor, numeroase anchete penale și dosare de corupție au pornit de la aceste documente publice, prin simpla comparație a veniturilor declarate cu stilul de viață afișat sau cu bunurile acumulate.
Câteva exemple relevante:
- Gabriela Cristina Mazilu, judecătoare la Tribunalul București, a fost acuzată de ANI că nu poate justifica o avere de peste 6 milioane de euro.
- Aureliu Postică, magistrat, a fost suspectat de îmbogățire ilicită după ce s-au descoperit diferențe mari între veniturile declarate și cele reale, inclusiv tranzacții dubioase în firmele soției.
- Alexandru Jizdan, fost ministru de Interne, a fost anchetat pentru o diferență de peste 700.000 de lei între averea reală și cea declarată oficial.
Toate aceste cazuri au fost posibile datorită accesului liber la declarațiile de avere. În absența acestui instrument, munca jurnaliștilor de investigație, a procurorilor, dar și a simplilor cetățeni activi este aproape imposibilă.
Cum ne afectează pe toți?
Această decizie nu e despre un text de lege sau o nuanță constituțională. Este despre dreptul fiecărui cetățean de a ști cine îi conduce și ce avere are acea persoană în momentul în care ia decizii ce ne afectează viețile.
Când un primar, un parlamentar sau un ministru nu mai este obligat să-și expună averea în mod public, dispare orice formă de presiune morală sau legală de a fi corect. Statul se transformă într-un spațiu de putere fără responsabilitate.
Mai mult, această opacitate poate alimenta rețelele de corupție. Fără vizibilitate, fără întrebări incomode, averile pot fi ascunse în numele rudelor, transferate fictiv sau pur și simplu omise, fără niciun risc real.
România, înapoi în zona gri
România și-a asumat, prin aderarea la Uniunea Europeană și prin parteneriatele internaționale (GRECO, MCV, UNCAC), o serie de angajamente clare privind transparența și lupta anticorupție.
Această decizie încalcă nu doar spiritul acestor angajamente, ci și cerințele minime ale unei democrații funcționale. Ne alăturăm astfel țărilor în care controlul public este perceput ca o amenințare și nu ca un mecanism sănătos de verificare a puterii.
Când transparența dispare, crește impunitatea
CCR a oferit, prin această decizie, un paravan legal pentru netransparență privind averile demnitarilor. Nu e vorba despre viața privată a unui cetățean obișnuit, ci despre buna guvernare, încredere publică și responsabilitate în serviciul statului.
Transparența nu este un moft. Este o garanție esențială a democrației. Iar când renunți la ea, deschizi larg ușa pentru corupție, impunitate și abuz. România merita mai mult. România avea nevoie de mai mult. CCR a ales altceva.
Flux știri internaționale
