În exercitarea atribuțiilor sale de primar, Cristian Popescu Piedone a emis și semnat o dispoziție de numire a ginerele său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002. Această acțiune a condus la obținerea unui folos material pentru ginerele său, constând în venituri încasate în anii 2021 și 2022 în valoare totală de 109.520 RON.
În consecință, ANI susține că Cristian Popescu Piedone a încălcat dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, în combinație cu prevederile art. 5, lit. f) și art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, se arată în comunicatul ANI
Piedone a respins acuzațiile într-un comunicat de presă și a acuzat ANI că nu i-a comunicat datele din raport: Mie încă nu mi-a fost comunicat vreun raport al Agenției de Integritate, deși, atât eu personal, cât și avocații mei, în nenumărate rânduri am depus toate diligențele în vederea unei comunicări corecte și transparente cu reprezentanții instituției