Cristian Tudor Popescu, a fost scos din grila Digi 24 după emisiunea de vineri, în care a punctat pericolul ca SRI să ajungă ca Securitatea şi în care a criticat gafa lui Prelipceanu, relatează Pagina de Media
Gazetarul a menţionat că a avut o discuţie cu conducerea postului. „Motivele mi-au fost spuse într-o convorbire telefonică pe care am avut-o cu conducerea postului. A fost analizată această ultimă emisiune, de vineri şi au luat decizia”, a declarat CTP
Cristian Tudor Popescu a postat anunțul și pe pagina sa de Facebook:
”Diagnosticul – mai dăunător decât boala
Emisiunea Cap Limpede de vineri, 03 iunie, nu a fost ultima din acest sezon, a fost ultima. Nu ne mai vedem la toamnă. Analizând conținutul acestei emisiuni, conducerea postului a decis să înceteze colaborarea cu subsemnatul. Este o hotărâre unilaterală, care aparține Digi 24. Diagnosticele puse în Cap Limpede final au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala.
Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24. Am mai rămas din respect față de telespectatorii emisiunii Cap Limpede și de partenerul meu de dialog, domnul Claudiu Pândaru. Acum, sunt dezlegat.
Nu există vreo televiziune de știri la care să iau în considerare a mă „transfera”. Poate că ne vom revedea pe youtube, mă voi gândi. Deocamdată, iau o pauză video. Dar, ne putem întâlni în continuare în scris, în Republica, pe facebook și, audio, joia dimineața, la Europa FM. Deși concediat, nu plec în concediu”
Flux știri internaționale