Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pentru Vladimir Putin

Alegeri Rusia
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pentru Vladimir Putin. Este acuzat de crime de război din cauza presupusei sale implicari în răpirea copiilor din Ucraina.

Putin „este presupus responsabil pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copii) și cea de transfer ilegal de populație (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă”, a spus instanța într-un comunicat.

De asemenea, Curtea a emis un mandat de arestare a Mariei Alekseyevna Lvova-Belova. Aceata este comisarul pentru Drepturile Copilului din Biroul Președintelui Federației Ruse. Acuzațiile sunt similare.

Președintele instanței, Piotr Hofmanski, a declarat într-o declarație video că, deși judecătorii CPI au emis mandatele, va reveni comunității internaționale să le pună în aplicare.

Curtea Penală Internațională nu poate pune singură în executare mandatul de arestare pe numele lui Vladimir Putin

„CPI își face partea de muncă ca instanță de judecată. Judecătorii au emis mandate de arestare. Execuția depinde de cooperarea internațională.”

Un posibil proces al oricăror ruși la CPI rămâne departe. Moscova nu recunoaște jurisdicția Curții. Această poziție a ost reafirmată la începutul acestei săptămâni de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. De asemenea, Rusia nu își extrădează cetățenii.

Nici Ucraina nu este membră a curții, dar a acordat jurisdicție CPI asupra teritoriului său. Procurorul ICC Karim Khan a vizitat de patru ori de la deschiderea unei anchete în urmă cu un an.

CPI a spus că camera sa preliminară a constatat că există „motive rezonabile să creadă că fiecare suspect poartă răspunderea pentru crima de război de deportare ilegală a populației și cea de transfer ilegal de populație din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă

Declarația instanței spune: „Există motive rezonabile să se creadă că domnul Putin poartă răspundere penală individuală” pentru răpirile de copii „pentru că a comis faptele în mod direct, împreună cu alții și/sau prin alții (și) pentru neexercitarea controlului în mod corespunzător asupra subordonaţilor civili şi militari care au comis faptele.

Sursă: Associated Press

Urmăriți Politic Media și pe Google News