O Judecătoare care lua mită de la interlopi scapă de pedeapsă. Deși a fost condamnată în primă instanță, faptele s-au prescris
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus încetarea procesului penal împotriva ei.
Este vorba de Elena Burlan-Puşcaș. Magistratul a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a luat mită.
Procurorii o acuzau pe judecătoare că a primit mită membri a două clanuri de interlopi. Suma încasată de aceasta era de 63.000 de euro
Judecătoarea a fost suspendată din funcţie în mai 2018. Acum,după ce dosarul ei a fost închis, va primi toate salariile restante. Mai mult, magistratul are și vechimea necesară pentru a beneficia de pensie specială.
ÎN 2009, judecătoarea avea pe rol un dosar în care membri ai clanului Vică din Chitila. Aceștia erau acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, printre care și tentativă de omor
Ea a primit 10.000 de euro pentru a înlocui arestarea preventivă cu obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu. De asemenea, judecătoare a mai încasat de la interlopi și suma 30.000 de euro. Aceștia din urmă erau pentru a pronunţa o hotărâre de condamnare cu suspendare. Decizia trenuia luată pentru toţi cei nouă inculpaţi din dosar.
Banii ar fi fost primiţi prin intermediul unei ghicitoare, notează EuropaFM. Judecătoarea avea o relaţie apropiată. Aceasta o vizita pe Elena Burlan acasă, dar şi la locul de muncă, Tribunalul Bucureşti. Aici, se pare că presta servicii de ghicit.
Într-un alt dosar, judecătoarea a fost acuzată că a primit 8.000 de euro pentru a înlocui arestarea preventivă cu obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi alţi 15.000 de euro pentru a dispune o condamnare cu suspendare condiţionată în loc de executarea pedepsei faţă de patru dintre cei cinci inculpaţi. În acest caz, 5 inculpați erau acuzați de tentativă de omor
Pentru cel de-al cincilea inculpat din dosar, Elena Burlan-Puşcaş a pronunţat o pedeapsă cu executare. Acesta era minor la data săvțrșirii faptei. Potrivit DNA, tatăl acestuia a refuzat să plătească suma solicitată de magistrat
Foto: Inquam Photos
Urmăriți Politic Media și pe Google News
