Dacian Cioloș a dimisionat din USR împreună cu alți 4 europarlamentari (Dragoș Tudorache, Dragoș Pîslaru, Alin Mituta și Ramona Strugariu)
Anunțul a fost făcut printr-un comnicat:
”Din păcate, conducerea actuală a USR a îndepărtat partidul treptat, dar sigur de valorile și promisiunile cu care noi, eurodeputații aleși pe lista Alianței 2020 USR PLUS, am cerut și obținut votul a 2 milioane de cetățeni români în campania electorală din 2019.
Nu vedem la conducerea USR nici dorința, nici maturitatea de a accepta greșelile trecutului și de a schimba o direcție care duce partidul spre irelevanță politică. Nu mai girăm refuzul de a atrage şi promova competențe (oameni și idei) și de a dezvolta organizația. Vedem un cerc restrâns de membri care își consolidează puterea internă prin mijloace politice neconforme cu valorile noastre și ale electoratului reformist din România. Acest electorat aşteaptă răspunsuri.
Noi, cei care am activat deja în politică într-un fel sau altul, ne asumăm partea noastră de responsabilitate. Știm că ne-ai oferit încrederea prin vot. Știm că ți-ai pus speranțe în noi. Suntem gata să o luăm de la capăt, folosind experiența şi învățămintele din ceea ce am făcut până acum. Suntem gata să lucrăm împreună cu tine, să facem lucrurile altfel. Dacă nu te simți reprezentată sau reprezentat de nici o organizație politică din România de astăzi, provocarea este să construim acest proiect politic împreună. Transformarea României este posibilă numai dacă știm cum să facem echipă, să găsim forme noi de conlucrare cu societatea – cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, cu mediul academic, cu cele şi cu cei care vor să fie activi, să participe la viața comunității lor și a țării, fie că trăiesc în România, fie peste hotare. Niciun partid politic din România nu a reușit acest lucru până acum. Am văzut găști, grupuri de interese, prietenii, oportunism, dar nu echipe. Provocarea noastră este să facem o mare echipă”.
Flux știri internaționale