Preşedintele francez Emmanuel Macron și omologul său Vladimir Putin au discutat, luni seară, peste cinci ore, cei doi afirmând că discuţia a fost una utilă
„Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi de necesitatea imperativă de a găsi drumul păcii şi stabilităţii în Europa”, a declarat președintele Franței
Vladimir Putin a spus că este gata să facă totul pentru a se ajunge la compromisuri şi pentru a se evita o escaladare militară a conflictului ruso-occidental din jurul Ucrainei
„De partea noastră, vom face totul pentru a găsi compromisuri care să poată satisface pe toată lumea. Trebuie găsită o soluţie pentru a ieşi din această situaţie”, a declarat Putin, asigurând că nici el, nici preşedintele Macron nu vor un război Rusia-NATO care „nu ar avea niciun câştigător”
Președintele Emmanuel Macron a spus și el că trebuie găsită o cale pentru stabilitatea Europei, iar pentru aceasta discuțiile vor continua
De la Moscova, Emmanuel Macron a plecat la Kiev, unde a avut o întâlnire cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, la finalul câreia a afirmat că există căi de urmat pentru atenuarea tensiunilor
„Avem acum posibilitatea de a avansa negocierile” între Rusia și Ucraina, a spus el, adăugând că a văzut și „soluții concrete, practice” pentru reducerea tensiunilor dintre Moscova și Occident, a mai declarat președintele francez
Emmanuel Macron, candidează în aprilie pentru un nou mandat la președinția Franței, și s-a poziționat ca un potențial mediator, Parisul exprimându-și scepticismul cu privire la previziunile Washingtonului, Londrei și ale altor capitale occidentale că un atac al Rusiei în Ucraina este iminent, potrivit Reuters
Surse alternative: Reuters, Politico
Flux știri internaționale