Eugen Tomac: AEP a devenit o buturugă bolșevică a actualei puteri

Eugen Tomac
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, afirmă că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și-a modificat comportamentul față de PMP în urma deciziei formațiunii de a se alătura Alianței Dreapta Unită, relatează Agerpres

Aceste declarații au fost făcute în timpul unei conferințe de presă comune, care a avut loc duminică, în timpul lansării programului electoral al Alianței Dreapta Unită, la care au participat și liderii USR și Forța Dreptei.




Faptul că AEP a devenit o buturugă bolşevică a actualei puteri şi în mod absolut discriminatoriu, din momentul în care am anunţat că suntem de acord şi răspundem invitaţiei USR de a veni în Dreapta Unită, au apărut şi aceste probleme şi presiuni din partea unei instituţii a statului care are cu totul altă menire în societatea noastră. Amintesc că eu am revenit în fruntea partidului prin voinţa a 99% din membrii din conducerea PMP.

♦ Numărul de bancnote euro false se află în creștere în Germania

Timp de un an şi jumătate, Autoritatea Electorală a avut o relaţie excelentă cu PMP. Brusc, din momentul în care am hotărât să ne luăm soarta în mâini şi să punem umărul la această construcţie importantă, cei de acolo au reevaluat relaţia cu noi, a spus Eugen Tomac.

Amintim că AEP a oprit finanțarea partidului pMP motivând astfel decizia: În PMP există neînţekegeri cu privire la conducerea legitimă a partidului. Există două persoane care se consideră preşedinţi. În ceea ce priveşte documentele oficial, la Registrul Partidelor Politice este înregistrată o anumită persoană ca reprezentând partidul, iar în urma unui congres care este contestat, o altă persoană se consideră îndreptăţită să reprezinte partidul

Sursă alternativă: Agerpres

Urmăriți Politic Media și pe Google News