Europarlamentarul Vlad Gheorghe nu a fost lăsat să intre la Comitetul Politic USR

Vlad Gheorghe
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Europarlamentarul Vlad Gheorghe nu a fost lăsat să intre la Comitetul Politic al USR. Potrivit acestuia, el a fost împiedicat de bodyguarzi să intre în clădirea din Iași




Am mers astăzi la Comitetul Politic al partidului în care sunt din 2016 și nu am fost lăsat să intru. Mi s-a spus că ”așa sunt ordinele” și că ”nu figurez ca membru USR” în Registru, ”membru activ”. Eu știu că nu este jurist Cătălin Drulă, dar are totuși juriști la partid – i-ar răspunde și voluntar dacă întreabă, nu trebuie să-i plătească la fel ca pe prietenul Cristian Ghinea. 

Conform cărui articol din statut nu mai sunt eu membru USR? Cărei proceduri? Au anunțat legal faptul că din doi europarlamentari mai au doar unul? Eu sigur n-am primit nicio convocare, înștiințare, nici măcar răspuns la adresele trimise oficial acum luni de zile către forurile statutare din partid nu am primit, a transmis Vlad Gheorghe

Imediat, partidul USR a transmis un comunicat prin care spune că Vlad Gheorghe a fost suspendat din partid:

O scurtă clarificare legată de ceea ce susţine Vlad Gheorghe. Vlad a fost suspendat din partid pentru neplata cotizaţiei. Pentru că este suspendat, nu putea vota la Comitetul politic, prin urmare nu a fost trecut pe lista de acces. Lista a fost făcută pentru buna desfăşurare a evenimentului, nimic ieşit din comun. Colegii care s-au ocupat de acces i-au comunicat politicos că nu este pe listă. Atât. Nimic mai mult. Vlad ştia că nu are drept de vot şi acces, a transmis partidul

Europarlamentarul ales pe listele USR în Parlamentul European este un puternic constatator al actualei conduceri USR. Acesta i-a cerrut demisia președintelui Cătălin Drulă în mai multe rânduri

♦ Un nou caz de corupție în Ucraina. Fonduri destinate achiziției de armament, deturnate de oficiali militari

Urmăriți Politic Media și pe Google News