Focuri de armă în apropierea lui Donald Trump în Florida

Donlad trump condamnare
buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Echipa de campania lui Donald Trump a anunțat că acesta este în siguranță după ce au fost raportate focuri de armă în apropierea sa în Florida.

Echipa sa nu a oferit detalii suplimentare.




Această veste vine la aproximativ două luni după ce candidatul republican pentru președinție a fost împușcat într-o tentativă de asasinat în timpul unui miting din Pennsylvania.

Directorul de comunicare al campaniei, Steven Cheung, a confirmat că Trump este în siguranță.

Update 4: Donald Trump a transmis: Au fost împușcături în apropierea mea, dar înainte să înceapă zvonurile să se răspândească necontrolat, am vrut să auziți direct de la mine: SUNT ÎN SIGURANȚĂ ȘI BINE!. Nimic nu mă va opri. NU MĂ VOI PREDA NICIODATĂ! Vă voi iubi întotdeauna pentru că mă susțineți

Update 3: Conform CNN, Serviciul Secret a tras asupra unei persoane suspecte și înarmate care s-a apropiat de terenul de golf pe care Donald Trump juca în acel moment. După incident, a fost recuperată o armă de asalt din tufișuri, însă nu este confirmat dacă suspectul a tras sau nu. O persoană a fost reținută, iar surse oficiale citate de CNN indică faptul că suspectul ar fi avut intenția de a-l viza pe Trump.



Update 2: Purtătorul de cuvânt al Serviciului Secret, Anthony Guglielmi, a transmis oficial  că agenția colaborează cu Biroul Șerifului din Palm Beach County pentru a investiga un „incident de protecție” legat de Trump, care a avut loc puțin înainte de ora 14:00 duminică. Guglielmi a confirmat că Trump este în siguranță.

Update: CNN relatează că Donald Trump se afla pe terenul de golf al Trump International Golf Club în momentul incidentului. Conform surselor citate de CNN, terenul de golf a fost izolat ca măsură de precauție.

Un oficial din cadrul forțelor de ordine, a declarat pentru The Associated Press sub protecția anonimatului că autoritățile încearcă să stabilească dacă împușcăturile au avut loc în apropierea terenului de golf din West Palm Beach sau pe proprietatea acestuia.

Conform surselor din cadrul forțelor de ordine, citate de NYP, Serviciul Secret a intervenit după un incident de împușcătură în apropierea lui Donald Trump, în timp ce acesta părăsea clubul său de golf din West Palm Beach, Florida. Incidentul a implicat schimburi de focuri între două persoane în afara Trump International Golf Course West Palm Beach. Sursele au confirmat că împușcăturile erau direcționate exclusiv între cei doi indivizi și nu au fost menite să-l vizeze pe Trump.

Știre în curs de actualizare

Sursă alternativă: NY Post

Urmăriți Politic Media și pe Google News