Fostul trezorier al PSD condamnat la 6 ani de închisoare

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Acesta a primit o condamnare cu acord de recunoaștere

Inculpatul a recunoscut că a folosit banii proveniți din subvențiile de stat alocate partidelor pentru vacanțe exotice

Mircea Drăghici a fost trezorier al PSD în perioada în care Liviu Dragnea era președintele partidului

Sumele deturnate se ridică la peste jumătate de milion de lei

De asemenea, lui Mircea Drăghci i se interzice dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (trezorier partid politic) şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public

Acum 2 luni, inculpatul a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției pentru a executa 6 ani de închisoare

Decizia nu este definitivă

Mircea Drăghici se află în penitenciar încă de anul trecut. Atunci a fost condamnat în alt dosar în care și-a însuşit suma 380.000 de euro. Banii proveneau tot din subvențiile primite de partid. Acesta a folosit banii pentru a-și cumpăra o casă.

Sursă: Just.ro

Urmăriți Politic Media și pe Google News