Germania, odată considerată modelul tranziției energetice, plătește scump decizia de a renunța la energia nucleară, o decizie majoră luată sub mandatul cancelarului Angela Merkel. În 2011, după dezastrul de la Fukushima, Merkel a accelerat politica de ieșire din energia nucleară, argumentând că siguranța populației trebuie să primeze și că tranziția către surse regenerabile este nu doar posibilă, ci necesară. Astăzi, însă, această alegere, luată cu intenții bune, se dovedește o vulnerabilitate strategică.
În aprilie 2023, ultimele trei centrale nucleare – Emsland, Isar II și Neckarwestheim II – au fost închise definitiv, încheind o tradiție de aproape șase decenii. Rezultatul: un mix energetic mai scump, mai dependent de importuri și mai vulnerabil la crize externe și o industrie pusă sub presiune.
Prețurile la electricitate rămân printre cele mai ridicate din Europa, iar multe companii industriale se văd nevoite să reducă producția sau să-și relocheze operațiunile. Germania a trecut de la a fi exportator net de energie la importator, inclusiv de electricitate nucleară din Franța, iar golul lăsat de centralele nucleare a fost parțial acoperit de gaz și cărbune, crescând emisiile și subminând obiectivele climatice pe termen lung.
Războiul din Ucraina a scos în evidență fragilitatea acestei politici: reducerea fluxurilor de gaz rusesc a arătat cât de vulnerabilă poate fi Germania fără surse interne stabile. În acest context, actualul cancelar, Friedrich Merz, a declarat că închiderea centralelor nucleare a fost o „eroare strategică serioasă”, recunoscând implicit că decizia trecută, deși bine intenționată, a lăsat țara expusă economic și energetic.
În contrast, China vede energia nucleară ca un pilon strategic al autonomiei și competitivității energetice și implicit, economice
Țara asiatică are peste 58 de reactoare operaționale și intenționează să construiască anual între 6 și 10 unități noi, dezvoltând tehnologii avansate, precum reactoarele cu ciclu închis și sisteme care reduc deșeurile radioactive. Această strategie îi oferă nu doar independență energetică, ci și avantaj industrial și geopolitic semnificativ, transformând energia nucleară într-un instrument de putere globală.
Opinia publică germană se schimbă și ea: peste jumătate dintre cetățeni susțin reintroducerea energiei nucleare, reflectând dezamăgirea față de efectele practice ale politicii lui Merkel și recunoașterea realităților energetice globale.
Germania plătește prețul unei tranziții radicale fără o viziune strategică solidă, în timp ce China construiește nu doar centrale, ci un avantaj tehnologic și industrial. Într-o lume definită de conflicte regionale, volatilitate energetică și transformări climatice accelerate, renunțarea la nuclear nu mai este doar o chestiune de principiu: este un pariu strategic cu consecințe directe asupra securității energetice, competitivității economice și relevanței internaționale a Germaniei.
MAi jos, o comparație între China și Germania
🇨🇳 China nuclear energy production (TWh):
1990: 0
1995: 12.83
2000: 16.74
2005: 53.09
2010: 74.74
2015: 171.38
2020: 366.2
2024: 460.80🇩🇪 Germany nuclear energy production (TWh):
1990: 152.47
1995: 153.09
2000: 169.61
2005: 163.05
2010: 140.56
2015:…— World of Statistics (@stats_feed) February 7, 2026
Flux știri internaționale
