Incident diplomatic pe aeroportul din Frankfurt

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Un incident diplomatic a avut loca astăzi în Germania, când negociatorul şef al Uniunii europene pentru Iran, a fost reţinut pe aeroportul din Frankfurt, deşi acesta are paşaport diplomatic, informează oficialul citat de Reuters

Enrique Mora, este coordonatorul Uniunii Europene pentru negocierile nucleare cu Iranul, și a fost reținut de poliția germană când se întorcea la Bruxelles dintr-o vizită oficială la Teheran unde a avut discuții cu negociatorul-şef iranian Ali Bagheri

”Am fost reţinut pe poliţia germană pe aeroportul din Frankfurt, în timp ce eram în drum de la Teheran la Bruxelles. Nicio explicaţie. Mi-au luat paşaportul şi telefoanele” a scris acesta pe Twitter

Alături de Enrique Mora au fost reținuți și alți doi oficiali

După aproximativ 20 de minute oficialul a postat un nou mesaj prin care anunță că atât el cât și colegii săi au fost eliberați

”Am fost eliberat, împreună cu cei doi colegi ai mei, ambasadorul UE la ONU la Viena şi şeful Grupului de lucru al diplomaţiei europene privind Iranul”

”Am fost reţinuţi în mod separat şi au refuzat să ne dea vreo explicaţie a ceea ce pare să fie o încălcare a Convenţiei de la Viena”

Iranul negociază cu mai multe state, printre care Franţa, Germania, China şi Rusia în vederea relansării Acordului Nuclear, scopul său fiind ridicarea unor sancțiuni

Urmăriți Politic Media și pe Google News