Întâlnirea dintre Volodimir Zelenski, cancelarul Germaniei, președintele Franței, premierul Italiei și președintele României s-a încheiat, potrivit Associated Press
După ce au ajuns la Kiev în sunetul sirenelor de raid aerian, cei 4 lideri s-au deplasat la Irpin, o suburbie a capitalei care a fost scena unor lupte intense la începutul războiului și unde au fost uciși mulți civili
Apoi, aceștia au fost primiți la Kiev de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski
După întâlnire cei cinci lideri au susținut o conferință de presă comună, la începutul căreia Emmanuel Macron a declarat că toți liderii susțin statutul de candidat imediat al Ucrainei la aderare
Agresiunea împotriva Ucrainei este o agresiune împotriva întregii Europe și a valorilor noastre iar Rusia nu vrea pace, ci doar război, iar în fața acestui atac, numai o poziție europeană comună este posibilă a declarat Volodimir Zelenski
Președintele francez a spus că liderii europeni fac tot ce este posibil ca Ucraina să-și poată decide singură soarta și că este important să se continue dialogul cu Vladimir Putin. Franța va livra Ucrainei încă șase tunuri de artilerie autopropulsate Caesar, a adăugat Emmanuel Macron
Cancelarul german Olaf Scholz a spus că Ucraina face parte din familia europeană și a subliniat că Germania a primit 800.000 de refugiați ucraineni, iar țara sa va continua să ajute Ucraina militar și financiar
Premierul Italian a spus că este necesar să se creeze o comunitate de pace și că își dorește să vadă Ucraina în Uniunea Europeană. Mario Draghi a mai subliniat că pentru aderare sunt necesare reforme profunde ale societății ucrainene iar președintele Zelenski înțelege acest lucru
Președintele României s-a declarat profund marcat de tragedia inimaginabilă și distrugerile teribile pe care le-a văzut astăzi în jurul capitalei Kiev, iar România este pe deplin solidară cu poporul ucrainean
Klaus Iohannis a mai spus că România participă activ la eforturile de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina și acționează ca hub regional pentru grânele ucrainene
Ne aflăm acum în punctul în care Rusia a mai adăugat un instrument de șantaj printre acțiunile sale – cerealele. Condamn cu tărie utilizarea exporturilor de cereale de către Rusia ca pe o armă, cu un asemenea impact global major, a adăugat Klaus Iohannis
Surse: Associated Press, Politico, presidency.ro, BBC
Flux știri internaționale