Iohannis, Ciucă și ministrul francez al Apărării, vizită la baza Kogălniceanu

buton facebook       buton share x-twitter       buton sharewhatsapp

Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu premierul Nicolae Ciucă și ministrul francez al Apărării, Florence Parlyau, au efectuat duminică, 6 martie, o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Înaintea declaraţiilor a fost ţinut un moment de reculegere în memoria celor opt militari români care și-au piedut viața pe 2 martie, în cele două incidente aviatice din Dobrogea

Agresiunea militară declanşată de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei afectează fundamental şi în mod dramatic securitatea europeană, cea transatlantică şi cea globală. Comunitatea internaţională a răspuns unitar şi rapid. Au fost luate măsuri substanţiale pe de o parte pentru ajutorarea Ucrainei, greu încercate de această agresiune extrem de brutală, în care şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi şi foarte mulţi civili, a declarat șeful statului

Ministrul francez al Apărării, Florence Parly a declarat că agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei a readus războiul în Europa și singurul responsabil este Vladimir Putin

Premierul Nicolae Ciucă, a preciat că NATO şi Uniunea Europeană au demonstrat solidaritate cu poporul ucrainean şi cu executivul de la Kiev

Sursa: Klaus Iohannis/Facebook

Urmăriți Politic Media și pe Google News